Cum ne comportam cu persoanele care au nevoie de psihoterapie

Cum ne comportam cu persoanele care au nevoie de psihoterapie?

Daca am ajuns in acest punct avem o situatie clara prin care apartinatorii observa comportamente ce se abat de la normele sociale obisnuite. Totusi, vom avea cateva reactii atat ale celor care aduc persoana in terapie cat si ale persoanelor care sunt aduse.

In majoritatea cazurilor, cel care este adus in terapie fara ca el sa doreasca acest lucru va depune toate eforturile necesare pentru a “sabota” sedintele de psihoterapie. Lucru normal si firesc pentru ca persoana fortata se regaseste in postura de copil (altii decid pentru el indiferent de ce parere are el). Unul din clientii mei spunea: “Da eu nu sunt nebun!”.

In aceasta situatie cel adus in terapie va avea nevoie de o terapie suport si fixarea necesitatii unui consult psihiatric, daca este cazul.

Exista si cazuri de “resemnare” unde cel cu care lucrezi se va “supune” si va cere aprobare pentru fiecare progres facut. In aceasta situatie vom avea o terapie de durata care se va axa pe validari repetate si pe cresterea autonomiei de decizie.

De regula cei care aduc alte persoane in terapie: parinti, soti/sotii, frati, colegi, prieteni – ei au nevoie de psihoterapie ca sa treaca de socul emotional si ca sa poata sa se adapteze la noua etapa din viata personala.

Totusi, cum ne comportam cu persoanele care au nevoie de psihoterapie?

Comportamentele suportive sunt incurajate, la fel cum colaborarea cu psihoterapeutul si cu phihiatrul sunt conditii esentiale pentru obtinerea unor rezultate cat mai favorabile pentru cel care beneficiaza de servicii de psihoterapie. De aceea, pentru apartinatorii este recomandat sa isi asume partea lor de responsabilitate.

Este evident ca situatiile prin care a trecut cel care are nevoie de servicii psihologice (chiar daca au fost similare si pentru apartinator) au fost traite la un nivel atat de intens incat au generat dezorientari emotionale cat si comportamentale.